Baza militară de la Boboc a fost scena unui desant militar multinaţional, în cadrul amplului exerciţiu Saber Guardian 2019, condus de Comandamentul Forţelor Statelor Unite dislocate în Europa. Ieri după-amiază şi azi-noapte, aproape 800 de militari din cinci ţări ale Coaliţiei au fost paraşutaţi pe câmpul din apropierea aerodromului. Exerciţul va continua în zilele următoare, pe Valea Nişcovului.
În prima etapă a exerciţiului, aproape 200 de militari din Statele Unite, Germania, Spania, Olanda şi Italia au fost paraşutaţi din patru aeronave Hercules, de tip C – 130 şi C-160 Hercules, venite din Germania şi Slovacia.
Potrivit scenariului, la Boboc s-a desfăşurat o misiune de cucerire a unui aerodrom de către trupele de paraşutişti ale Forţelor Coaliţiei.
Iniţial, o aeronavă militară a paraşutat mici containere cu echipamente de logistică şi provizii. La câteva minute, alte patru aeronave au desantat militarii, grupaţi câte doi.
După operaţiunea desfăşurată în zona vizată pentru cucerire, militarii au fost aşteptaţi la baza amenajată special pentru acest exerciţiu.
Americanii coordonează toate operaţiunile din cadrul amplului exerciţiu multinaţional.
La exerciţiul de la Boboc au fost mobilizaţi 1.500 de militari ai Forţelor Coaliţiei. În următoarele zile, misiunile se vor muta pe Valea Nişcovului, unde vor fi desfăşurate exerciţii tactice în zone împădurite. (Mihai Bunăziua)


