Accident grav, aseară, pe DJ 202, între localităţile Puieştii de Jos şi Puieştii de Sus. Un autoturism în care se aflau cinci bărbaţi s-a izbit de un copac de la marginea drumului, a ricoşat în altul şi apoi a revenit pe carosabil. În urma evenimentului rutier, două persoane au decedat iar alte trei au fost rănite.
Viteza excesivă pare sa fie cauza evenimentului rutier, în condiţiile unui drum drept şi a vizibilităţii bune. Martorii spun că bolidul în care se aflau cinci bărbaţi rula cu viteză mare.
În urma coliziunii succesive cu doi copaci de pe marginea drumului, motorul maşinii a zburat peste 20 de metri iar autoturismul s-a făcut praf. Martorii şi cei sosiţi la faţa locului au încercat să scoată victimele dintre fiarele contorsionate, dar nu au reuşit. Şoferul avea experienţă, fiind conducător de Tir, şi tocmai se întorsese din străinătate.
În urma cercetărilor preliminare, poliţiştii au stabilit că evenimentul rutier s-a produs pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de trafic.
Doi ocupanţi ai maşinii au decedat, la scurt timp după coliziune, iar alţi trei au fost transportati la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat. De acolo, una dintre victime a fost redirecţionată către UPU Buzău, în stare gravă.
În urma accidentului, circulaţia pe DJ 202 a fost întreruptă minute bune, perioadă în care au intervenit medicii iar maşina implicată în evenimentul rutier a fost scoasă de pe carosabil. (Andrei Solomon)


