Un accident rutier s-a produs, ieri, în jurul orei 19:00, pe bulevardul Unirii din municipiul Buzău. La fața locului au ajuns, în câteva minute, echipaje de Poliție, Ambulanță și ISU Buzău.
Potrivit polițiștilor de la Serviciul Rutier Buzău, a fost vorba de o coliziune între două autovehicule ce rulau dinspre Calea Eroilor către Centru: un autobuz condus de către o șoferiță de 36 de ani, din comuna Tisău, și o autoutilitară, la volanul căreia se afla un conducător auto de 49 de ani, din comuna Mărăcineni.
Șoferul autoutilitarei ar fi încercat să vireze neregulamentar la stânga, spre strada Ciochinescu, moment în care a fost izbit violent de autobuzul care se deplasa înainte, pe banda special dedicată mijloacelor de transport în comun.
Cei doi șoferi implicați au fost testați de polițiști cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. În afară de o sperietură pe care n-o vor uita prea curând, nici pasagerii din autobuz nu au suferit răni fizice.
Timp de aproape o oră, cât au durat cercetările la fața locului, traficul rutier pe Bulevardul Unirii s-a desfășurat dirijat, pe un singur sens de mers.