ACCIDENT ÎNFIORĂTOR, PE DN1B. IMPLICATE UN LOGAN, UN TIR ŞI O AUTOCISTERNĂ

ACCIDENT ÎNFIORĂTOR, PE DN1B. IMPLICATE UN LOGAN, UN TIR ŞI O AUTOCISTERNĂ

Un accident grav s-a produs ieri noapte, pe DN1B, între Merei şi Buzau. Un bărbat de 37 de ani, ofiţer de jandarmi, şi-a pierdut viaţa după ce Loganul la volanul căruia se afla a fost strivit între un TIR şi o autocisternă. În urma carambolului, şoferul autocamionului de marfă a ajuns în stare grava, la spital.

acc lipia 2Accidentul s-a produs în momentul în care Dacia Logan, condusă pe direcţia Mizil-Buzău de către şeful Postului de Jandarmi din Monteoru, a derapat, cel mai probabil din cauza vitezei. Autoturismul a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de tirul ce se deplasa regulamentar, din sens opus. Cele două vechicule au fost lovite, aproape imediat, de o cisternă, Dacia Logan fiind strivită între cei doi mastodonţi. În urma impactului violent, autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare, astfel că şoferul n-a avut nicio şansă de supravieţuire. În urma coliziunii, şi şoferul TIRului a ajuns la spital în stare gravă.

Intervenţia pompierilor a fost una dificilă, deoarece Dacia Logan fusese strivită între cele două autocamioane. De asemenea, a existat pericolul izbucnirii unui incendiu, din cauza faptului că autocisterna transporta peste 30.000 de litri de combustibil.

În urma accidentului, şoferul Daciei Logan, un ofiţer de jandarmi de 37 de ani, a decedat pe loc. Circulaţia pe DN1B, în zona localităţii Lipia, a fost deblocată după o intervenţie de câteva ore, în urma căreia tirul şi autocisterna au fost mutate de pe carosabil. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și