Accidentul s-a petrecut chiar în faţa Primăriei din Unguriu, puţin după ora 6 dimineaţa.
Potrivit primelor cercetări, vinovat de producerea accidentului este şoferul unui Volkswagen de culoare roşie care venea dinspre Buzău şi se îndrepta către Nehoiu. Acesta a călcat prea tare pedala de acceleraţie, a intrat pe contrasens, unde s-a izbit violent de un Peugeot alb care venea dinspre Nehoiu.
În urma coliziunii cele două maşini au fost distruse, iar pentru scoaterea celor trei victime dintr-una dintre maşini a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare. Cei trei bărbaţi răniţi au fost transportaţi de urgenţă la spital.
Toate cele trei persoane rănite în urma accidentului se aflau în autoturismul care a intrat pe contrasens. Acestea se îndreptau către domiciliu, situat chiar în comuna Unguriu. Tânărul şi bărbatul de 61 de ani sunt tată şi fiu.
(Mirela Copariu)


