Accident feroviar la Buzău. Gloria, tamponată rău de Rapid, în Sala Sporturilor

Accident feroviar la Buzău. Gloria, tamponată rău de Rapid, în Sala Sporturilor

Gloria capotează încă o dată în fața unei echipe de top a Ligii Florilor. Meciul de pe teren propriu, cu Rapid, a adus mai degrabă certitudinea că, cel puțin în acest sezon, speranțele fanilor ar trebui să fie cât se poate de temperate.

Concret, fetele lui Pablo Morel nu au contat decât în primele cinci minute, interval de timp la finele căruia scorul era doar 2 la 1 pentru bucureștence. Apoi, diferența de valoare, dar și de omogenitate, a început să fie tot mai pregnantă, astfel că la pauză meciul era deja jucat. Rapid conducea cu 17-9.

La reluare, ostilitățile s-au derulat după același scenariu, cu oaspetele în control, în timp ce Gloria se chinuia să rămână, măcar, în siajul fetelor de la Rapid. Neinspirate în atac, buzoiencele nu s-au putut apropia pe tabelă nici măcar în minutele de final, atunci când David Montes și-a menajat piesele de bază, folosind mai mult sportivele din linia a doua. S-a terminat 22 la 32, scor care nu necesită comentarii. De menționat că fetele de la Gloria au ratat extrem de mult, uneori în situații de 1 v 1 în fața unei Diana Ciucă, goalkeeper care a prins o zi de grație, cu cincisprezece parade. Lipsa de inspirație pe faza de atac este ilustrată, cum nu se poate mai bine, de cifrele Dziyanei Ilyina, 3 goluri din 13 aruncări, 2 din 10 de la linia de 9 metri.

Gloria a contabilizat 3 puncte după patru etape și este pe locul 10, în imediata vecinătate a zonei roșii. Etapa viitoare, programată tocmai pe 6 octombrie, fetele vor disputa un alt meci greu de tot, în deplasare, contra craiovencelor lui Ovidiu Mihăilă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și