A RUPT PORŢILE CRÂNGULUI! INSPRAVA ÎI APARŢINE UNUI TURC DE 19 ANI, BEAT LA VOLAN

A RUPT PORŢILE CRÂNGULUI! INSPRAVA ÎI APARŢINE UNUI TURC DE 19 ANI, BEAT LA VOLAN

Accidentul s-a petrecut puţin după miezul nopţii. Şoferul unui Audi, în vârstă de 19 ani a venit de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, dar la intersecţia cu Bulevardul Stadionului  nu a virat dreapta sau stânga.

porti cringA ţinut drumul drept spre intrarea în Parcul Crâng şi a distrus totul în calea sa.

Şoferul avea permis doar de o lună şi, în plus, consumase alcool înainte de a urca la volan. După ce a rupt un lanţ şi poarta din fier forjat, înaltă de circa 3 metri, autoturismul s-a oprit într-un stâlp de iluminat. Tânărul a scăpat teafăr dar nu va scăpa de rigorile legii.  

A consumat alcool înainte de a urca la volan şi, în plus, a condus cu viteză foarte mare.

În această dimineaţă, trecătorii prin faţa Crângului şi-au exprimat mai întâi mirarea, iar apoi indignarea faţă de cele petrecute.

Şoferul turc venise în vizită la un prieten din Buzău. Aseară, sub pretextul că îşi ia un hanorac din autoturism a cerut cheile de la maşina gazdei fără să spună ce intenţii are. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și