A MURIT CREATOAREA POPULARĂ ADELA PETRE. A FOST AMBASADORUL TRADIŢIILOR NOASTRE

A MURIT CREATOAREA POPULARĂ ADELA PETRE. A FOST AMBASADORUL TRADIŢIILOR NOASTRE

Adela Petre, cunoscuta creatoare populară, a murit. Buzoianca născută în 1929 era recunoscută pentru valoarea şi autenticitatea creaţiilor sale: piese de port popular, feţe de masă, covoare din lână, carpete din păr de capră. De la aflarea veştii, buzoienii oameni simpli, politicieni sau oameni de cultură au transmis mesaje de condoleanţe.

adela petreNoaptea trecută, inima plină de frumos a Adelei Petre a încetat să mai bată. În vârstă de 89 de ani, Adela Petre a fost un veritabil ambasador al României, al portului şi al tradiţiilor peste tot în lume.

În 2012, Adela Petre a obţinut titlul de Tezaur Uman Viu din partea UNESCO. Adela Petre i-a cunoscut pe toţi preşedinţii României sau familiile lor, de la Nicolae Ceauşescu până la Klaus Iohannis.

În mai, 2014, o ţară întreagă a fost impresionată de imaginile în care a doua cea mai puternică femeie din lume, Jill Biden, soţia vicepreşedintelui USA, Joe Biden, a îmbraţişat-o pe Adela Petre, veterana meşterilor populari din România.

Buzoianca nu s-a aflat însă la prima întâlnire de grad înalt, ea având privilegiul, cu care puţini români se pot mândri, de a le întâmpina pe primele doamne ale Statelor Unite din ultimele decenii. În 1995, s-a îmbrăţişat cu Hillary Clinton, iar în 2008, cu Laura Bush.

De la aflarea veştii că artistul popular Adela Petre a decedat, zeci de mesaje de condoleanţe au fost postate pe paginile de socializare.

Adela Petre a îndrumat zeci de ucenici în arta populară, a oferit patrimoniului cultural sute de ţesături din păr de capră, a arătat lumii prin expoziţii tradiţia autentică a zonei Buzăului şi de aceea a fost declarată ”Tezaur Uman Viu”, de către UNESCO.

Creaţiile sale i-au impresionat şi pe americani, aceştia dându-le denumirea de “picturi cu păr de capră”. (Mirela Copariu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și