Noul an şcolar a început într-o atmosferă de sărbătoare în comuna Merei. Toţi elevii, de la clasa pregătitoare până la cea de-a opta, au primit binecuvântarea preotului şi urările de succes la învăţătură de la reprezentanţii autorităţilor locale.
În comuna Merei, începerea anului şcolar este întotdeauna un bun prilej de sărbătoare. Elevii, cadrele didactice, părinţii şi autorităţile locale participă împreună la acest eveniment anual, important pentru comunitate.
Şcolile sunt pregătite special iar clasele sunt frumos aranjate pentru primirea celor mici. Pe băncile în care vor învăţa prichindeii de la clasa pregătitoare, au fost aranjate frumos mesaje de bun venit, dar şi câte un dulce care să aducă un plus de atractivitate.
În careul de sub nucul cel bătrân, toţi elevii, de la clasa pregătitoare până la cea de-a opta, au primit binecuvântarea preotului.
Directoarea şcolii şi primarul comunei Merei, care au avut grijă să creeze cele mai bune condiţii de studiu pentru copii, le-au urat bun-venit în noul an şcolar şi succes la învăţătură.
După ceremonia de început de an, copiii şi-au căutat clasele şi şi-au ales locurile în bănci. Cei mai curioşi au fost prichindeii, care au intrat pentru prima dată într-o sală de clasă .
Copiii din comuna Merei au condiţii destul de bune pentru studiu, iar cei care răspund de administrarea şcolilor fac toate eforturile pentru a le pune la dispoziţie toate facilităţile posibile.
Poate că şi din acest motiv, absenteismul şcolar este menţinut la un nivel foarte scăzut.
În comuna Merei învaţă peste 650 de elevi, împărţiţi în zece structuri de învăţământ: 5 şcoli cu clase de la unu la opt şi 5 grădiniţe. (Corneliu Floriceanu)



