Pregătirile pentru masa de Paşte au intrat pe ultima sută de metri, iar în supermarketuri şi în pieţe, a început goana după produsele tradiţionale de sărbători. Aglomerație era, de dimineață, și la standurile din Piața Centrală, unde se comercializează carnea de miel. Comercianții spun că vânzările merg destul de bine, cu toate că buzoienii nu mai cumpără carne de miel în cantități mari.
A fost agitație mare, astăzi, la standurile din Piața Centrală, unde se vinde carnea de miel, atât de căutată în această perioadă. Carnea de miel se vindea cu 40 de lei kilogramul, cu 5 lei mai mult decât anul trecut. Înainte să aleagă, cumpărătorii merg la toate standurile şi aleg carnea de miel în raport cu aspectul şi, mai ales, cu preţul.
Comercianții spun că vânzările merg destul de bine, deși buzoienii nu mai cumpără carne de miel în cantități la fel de mari, așa cum o făceau în urmă cu 3 sau 4 ani.
Din cauza scumpirilor, oamenii sunt mai atenţi la buget ca niciodată. Cei mai mulți buzoieni spun că vor aloca mai puțini bani, decât anii trecuți, pentru masa tradițională de Paște.
Comercianții din Piața Centrală spun că vor avea standurile deschise până sâmbătă după-amiază, așa că buzoienii încă mai au timp să cumpere carne de miel. Prețul ar mai putea scădea ușor în ultimele zile înainte de Paște, pentru că fermierii nu-și pot permite să rămână cu mieii tăiați, nevânduți.


