Atenție, șoferi! Polițiștii rutieri din Buzău anunță că acționează, de astăzi până duminică, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere ce s-ar putea produce pe fondul neatenției la volan.
Polițiștii vor fi prezenți în trafic, pe drumurile din județ, pentru a verifica dacă șoferii se concentrează la drum și nu sunt distrași de telefonul mobil, cunoscut fiind faptul că vorbirea și scrierea de mesaje indică faptul că o persoană este mai puțin capabilă să perceapă și să răspundă adecvat la o situație limită în trafic.
De asemenea, nu se pune accent doar pe verificarea utilizării de către șoferi a telefonului mobil, ci și pe alte tipuri de distrageri, cum ar fi sistemele audio-video de divertisment sau chiar activitățile obișnuite precum mâncatul.
Acțiunea „Focus on the Road!” este o campanie europeană de siguranță rutieră organizată de Organizația Polițiilor Rutiere Europene – ROADPOL.