Astăzi, magistrații Judecătoriei Buzău au decis să amâne, pentru a doua oară, pronunțarea în procesul tragediei de la Vadu Pașii din luna decembrie a anului trecut, când Cosmin Bașturea, în vârstă de 15 ani, a fost spulberat de mașina condusă de un bărbat aflat la volan într-o avansată stare de ebrietate (detalii despre caz găsiți AICI, AICI, AICI și AICI).
Sentința este așteptată peste o săptămână, în data de 27 iunie, zi până la care magistrații și-au luat încă un răgaz pentru a delibera. Având în vedere că termenul dat este unul foarte scurt, cu maximă probabilitate marțea viitoare va fi cunoscută și prima sentință din acest proces, judecata fiind la prima instanță.
În acest dosar, Nicolae Gavrilă este judecat pentru ucidere din culpă.
Iată minuta ședinței de azi, când era programată pronunțarea, după o amânare inițială dictată în data de 25 mai:
,,Tip soluție: amână pronunţarea
Solutia pe scurt: Având nevoie de timp suplimentar pentru a delibera, în temeiul art. 391 alin. (3) Cod proc. pen., stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 27.06.2023. Pronunţată astăzi, 20.06.2023, în şedinţă publică.
Document: Încheiere – Amânare ulterioară a pronunţării.„
,,Offff, Cosmin, aștept în fiecare clipă să te întorci acasă, așa cum mi-ai spus ultima data, că vii repede, mami. Alessia te roagă în fiecare zi, la cimitir, să vii acasă, că îi este foarte dor de tine, să vii că mami plânge mereu de dorul tău.” , este mesajul sfâșietor postat pe facebook, de mama lui Cosmin, cu două zile în urmă.

Cosmin Bașturea era elev la Liceul Tehnic din Buzău.





Domnule „jurnalist” de ce nu folosiți semnele de punctuație dacă tot ne adresați o întrebare în titlu?