A ADORMIT LA VOLAN ŞI A FĂCUT PRĂPĂD. UN TIR A DISTRUS O CASĂ ŞI O MAŞINĂ

A ADORMIT LA VOLAN ŞI A FĂCUT PRĂPĂD. UN TIR A DISTRUS O CASĂ ŞI O MAŞINĂ

Şoferul unui tir a adormit la volan şi a făcut prăpăd în calea sa. Mastodontul a fost scăpat de sub control şi a intrat într-un gard, o maşină şi o casă. Accidentul s-a petrecut în această dimineaţă în localitatea Spătaru şi, din fericire, nu au existat victime, însă pagubele materiale sunt însemnate.

acc camion 1Un TIR scăpat de sub control a făcut prăpăd la Spătaru. După ce şoferul, un bărbat de 53 de ani din Periş, a adormit la volan, mastodontul care transporta carton bituminat a intrat în gardurile a două gospodării, a dărâmat un stâlp de pe marginea drumului şi a făcut zob o maşină parcată şi o casă. Numai norocul a făcut ca tirul să nu distrugă alte locuinţe şi să nu existe victime.

La locul accidentului, au fost mobilizaţi, pe lângă poliţişti, şi pompieri întrucât din rezervorul TIR-ului se scurgea combustibil şi exista risc de incendiu. Pompierii au decuplat bornele maşinii şi s-au asigurat că nu se poate întâmpla nimic rău

Abia după câteva ore s-a reuşit scoaterea tirului din casa în care s-a oprit. A fost nevoie de o macara pentru această operaţiune, extrem de dificilă din cauza poziţiei mastodontului. (Mirela Copariu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și