850 DE JOBURI OFERITE DE 60 DE ANGAJATORI. BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ, JOI, LA BUZĂU

850 DE JOBURI OFERITE DE 60 DE ANGAJATORI. BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ, JOI, LA BUZĂU

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează, joi, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, eveniment la care au confirmat, deja, participarea, peste 60 de angajatori. Sunt oferite peste 850 de joburi dintre care doar 17 pentru absolvenţii de studii superioare.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Joi va avea loc Bursa Generală a Locurilor de Muncă, primul eveniment dintr-o suită de patru, ce vor fi organizate de AJOFM, în cursul anului.

Municipiul Buzău concentrează oferta potenţialilor angajatori: aproape 650 de joburi, dintr-un total de peste 850, sunt oferite de societăţile prezente în reşedinţa de judeţ.

Evenimente similare vor fi organizate, tot joi,  la Rm. Sărat, Pătârlagele, Pogoanele şi Nehoiu. Din păcate, numărul joburilor oferite absolvenţilor de studii superioare este, şi anul acesta, foarte mic, sub 20.

Spre deosebire de anii anteriori, Bursa Generală a Locurilor de Muncă nu va mai fi organizată în incinta Galleria Mall. Pentru că în spaţiul unde avea loc Bursa funcţionează, acum, Judecătoria, evenimentul va avea loc în incinta Colegiului Agricol Constantin Angelescu, de la ora 9:00.

În urma Bursei Generale de anul trecut, eveniment în cadrul căruia şomerii au putut aplica pentru 350 de joburi, peste 200 de persoane au fost chemate pentru un interviu sau o probă de lucru.

(Andrei Solomon)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și