61 de localități din județul Buzău vor primi microbuze electrice pentru transportul elevilor. Vestea este cât de poate de bună, în contextul în care în vară au fost desființate 18 școli și grădinițe din județul Buzău, iar peste o sută de copii sunt nevoiți să facă naveta la alte unități de învățământ din comună.
În cadrul unei ceremonii organizate recent la Palatul Victoria, președintele Consiliul Județean Buzău a semnat contractul de finanțare prin Planul Național de Reformă și Reziliență pentru achiziționarea a 61 de microbuze școlare electrice destinate elevilor.

Este vorba, în majoritate, despre localități aflate din zonele de deal și munte.

Achiziționarea microbuzelor electrice presupune, însă, un efort financiar deloc de neglijat din partea administrației județene. Valoarea totală a proiectului este de 66,4 milioane de lei, Consiliul Județean Buzău având o contribuție de peste 36 milioane de lei.
Fiecare microbuz verde va avea capacitatea de 16+1 locuri, inclusiv un loc special amenajat pentru persoane cu dizabilități. Încărcarea acestora va fi asigurată prin stații amenajate în fiecare comună, această sarcină revenind fiecărei primării din proiect.
Achiziționarea de microbuze electrice este, de asemenea, o investiție în protejarea mediului. Acestea vor contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și la atenuarea impactului schimbărilor climatice.


