Aproape 6 milioane de euro este valoarea prejudiciului estimat de ANAF Buzău în cazul contribuabililor pentru care au fost înaintate dosare penale de evaziune fiscală, în primele nouă luni ale acestui an. În acelaşi bilanţ al inspectorilor fiscali se arată că, în urma controalelor, s-a stabilit o sumă de plată în plus către bugetul de stat în cuantum de peste 9,5 milioane de euro.
În perioada ianuarie – septembrie, aproape 500 de verificări au fost efectuate la operatori economici din judeţul Buzău. Potrivit oficialilor ANAF Buzău, în urma controalelor, inspectorii fiscali au stabilit obligaţii la plată suplimentare în valoare de peste 9,5 milioane de euro. În 35 de cazuri au fost sesizate organele de cercetare penală, pentru un prejudiciu de circa 6 milioane de euro.
Reprezentanţii A.N.A.F. Buzău au constatat că evaziunea fiscală se manifestă în mai toate domeniile de activitate, în special agricultură şi comerţ.
La nivelul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice sunt înregistraţi aproape 20.000 de contribuabili din rândul persoanelor juridice. (Mihai Bunăziua)


