Chiar de Ziua Educaţiei, sindicatul a propus ca, de acum încolo, pe 5 octombrie, şi cadrele didactice din Buzău să aibă ziua liberă. Până acum, regula s-a aplicat doar în Capitală şi în două judeţe. Iniţiativa a fost lansată la şedinţa cu directorii de şcoli şi a fost primită cu aplauze de întreaga audienţă.
Ieri, de Ziua Educaţiei, directorii unităţilor de învăţământ din intreg judeţul au fost convocaţi la prima şedinţă din acest an şcolar. În mijlocul discuţiilor legate de problemele curente, liderul sindicatului buzoian a urcat pe scenă şi a venit cu propunerea de a fi demarate negocieri pentru ca, de anul viitor, ziua de 5 octombrie să fie liberă şi pentru dascălii din judeţul nostru.
În județele Giurgiu și Brăila, dar și în Capitală, prin contractele colective de muncă încheiate în cadrul comisiilor paritare, la nivelul inspectoratelor școlare, ziua de 5 octombrie a fost declarată nelucrătoare pentru cadrele didactice. (Mihai Bunăziua)


