Au trecut 35 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, despre care unii spun că a fost Revoluție, iar alții, Lovitură de Stat. Momentul a fost marcat duminică, în Piața Dacia din municipiul Buzău, printr-o ceremonie militară și religioasă de comemorare a eroilor martiri răpuși de gloanțe în acele zile de foc.
Pe un frig pătrunzător, la eveniment au participat rude ale celor morți, parcă mai puțini ca niciodată, membri ai asociațiilor revoluționarilor din Buzău, reprezentanți ai Armatei, ai autorităților locale, precum și câteva zeci de cetățeni.
Ca de fiecare dată în ultimii ani, în cadrul ceremonialului a avut loc o singură alcuțiune, cea a reprezentantului Asociației Revoluționarilor „Club 22”, Lionel Zosmer, cel care i-a criticat în termeni duri pe cei care spun public, în emisuni tv sau pe rețelele sociale, că în decembrie 1989 a fost Lovitură de Stat, și nu Revoluție.
Reprezentantul revoluționarior buzoieni a făcut referiri și la situația politică actuală, cea mai tulbure din ultimii ani.
La Monumentul Eroilor Revoluției din Piața Dacia, au fost depuse coroane de flori și candele în memoria celor care s-au jertfit pentru libertate. Pentru prima dată după foarte mulți ani, reprezentanții celor mai importante două asociații de revoluționari au mers în același grup la monumentul din fața Palatului Comunal.
La Buzău, s-a ieșit masiv în stradă pe 22 decembrie 1989, în jurul prânzului, imediat după ce, la Televiziunea Română, un grup de revoluționari anunța că la București, Armata Română a trecut de partea poporului și că dictatorii Nicolae și Elena Ceaușescu au părăsit Capitala la bordul cu un elicopter.
În orașul Buzău, au fost împușcați oameni în clădirea Palatului Comunal și în Piața Dacia, în Bariera Ploiești (în zona unităților militare), la intersecția de la Episcopie și pe strada Transilvaniei, în jurul Fabricii de mase plastice „Chimica”.
Focurile de armă au încetat de abia în seara zilei de 25 decembrie 1989, atunci când, la televizor, se anunțase că soții Ceaușescu au fost executați la Târgoviște, după un proces sumar.
25 de buzoieni au murit pe raza judeţului Buzău iar alţi 22, în Bucureşti, Braşov, Hunedoara, Târgovişte şi Timişoara.