Peste 126.000 de salariaţi din sistemul sanitar şi din cel de asistenţă socială, vor beneficia, din ianuarie 2015 de o sporire a salariilor lunare cu 100 de lei.
Mărirea este urmarea negocierilor purtate cu reprezentanţii guvernului.
Au fost discutate şi alte doleanţe ale sindicaliştilor din sănătate, dar acestea încă nu s-au materializat.
Promisiunea salarială va deveni realitate după ordonanţa care va fi emisă pe 5 noiembrie.
Sindicaliştii din sănătate mai solicită reglarea diferenţelor salariale pentru angajaţii care au acelaşi loc de muncă, aceeaşi pregătire şi aceeaşi vechime, dar sunt remuneraţi diferit.


