CASA DACILOR. TREI EPOCI SUCCESIVE ÎN CETATEA DE LA GRUIU DĂRII

CASA DACILOR. TREI EPOCI SUCCESIVE ÎN CETATEA DE LA GRUIU DĂRII

Astăzi,  arheologii au deschis porţile şantierului arheologic de la Pietroasa Mică, Gruiu Dării, iar vizitatorii au avut ocazia de a vedea cele mai proaspete descoperiri. Situl este unul dintre cele mai importante din judeţul nostru, dar şi din ţară, pentru că aici au fost descoperite dovezi de locuire din trei epoci diferite.

gruiu 2Primele cercetări au început în anul 1973, şi au continuat, după  o perioadă de întreupere între 1989 şi 2001, până în zilele noastre.

Situl este mărginit de ziduri pe două laturi şi se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 3000 de metri patraţi. A fost mult mai întins, dar a fost distrus de exploatările de piatră efectuate aici în anii 1940 – 1950.

A urmat o perioadă nefastă  în istoria aşezării când cetatea a fost distrusă în urma unor războaie, apoi a fost reconstruită şi transformată în sanctuar.

Dacii din vecinătate veneau periodic în acest loc şi efectuau  diferite ritualuri, după care depuneau acolo ca ofrandă hrană şi obiecte pe care le foloseau în viaţa de zi cu zi.

Cele mai importante obiecte descoperite anul acesta la cetatea dacică de la Gruiu Dării sunt un vârf de lance din fier şi o brăţară din argint

Cercetările vor continua şi săptămâna viitoare, apoi  şantierul se va închide, aşa că arheologii lucrează continuu, cercetând cu migală şi consemnând orice mic obiect scos la iveală din pământ.

Locurile din zona comunei Pietroasele sunt încărcate de istorie iar descoperirile arheologice sunt numeroase. Unele dintre ele pot fi vizitate dar, cele mai multe sunt îngropate la loc, pentru a fi conservate.

La fel se va întâmpla şi cu cetatea dacică Gruiu Dării, care va fi astfel conservată până vara viitoare, când vor fi reluate cercetările. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și