Aproximativ 36.000 de locuitori ai județului Buzău sunt diagnosticați cu diabet zaharat iar peste 7.000 dintre aceștia sunt dependenți de insulină! Este statistica îngrijorătoare prezentată astăzi, de Ziua Mondială a Diabetului, de către reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Buzău.
Potrivit specialiștilor din cadrul secției Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a Spitalului Județean, sedentarismul, stresul și stilul de viaţă nesănătos sunt principalii factori care duc la apariţia diabetului. Medicii atrag atenţia asupra complicaţiilor multiple şi grave care însoţesc maladia, dacă nu este depistată la timp.
Specialiștii recomandă prevenția, prin normalizarea greutății și adoptarea unui stil de viață sănătos.
Începând cu anul 1991, data de 14 noiembrie a fost declarată Ziua Mondială a Diabetului, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet, ca răspuns față de creșterea îngrijorătoare a pericolului reprezentat de diabet.





