De ce nu visează idioţii?

De ce nu visează idioţii?

Nu-mi puneam această întrebare, dacă n-aş fi stat de vorbă cu câţiva, şi niciunul n-a ştiut să-mi explice de ce trăiesc în viaţă. Mă mulţumeam cu visele mele, unele adevărate coşmaruri, ca şi noaptea trecută, cînd mă luptam cu o haită de maidanezi.

 După care, cum se întâmplă în orice vis, parcă rămăsese doar o javră mare şi neagră, care lătra înfiorător şi se pregătea să mă rupă cu colţii ei hidoşi. N-am găsit pe jos ca să mă apăr, culmea ironiei, decât un ziar împăturit, singura speranţă să-i dau ceva de rumegat fiarei în locul sîngelui de care era sigură că va curge şiroaie.

Şi l-am folosit cum am ştiut mai bine, i l-am vârât între dinţi, aşa cum era, în speranţa că răgazul scurt, până-şi va da seama că nu e ce a vrut, îmi va permite să evadez.

Nu-mi mai aduc aminte de ce s-a întâmplat, pentru că m-am trezit pentru cîteva minute, şi răsuflând uşurat că a fost doar un vis, m-am culcat la loc sperînd s-o visez pe Elena Udrea în chiloţi şi fără sutien, sau chiar şi fără chiloţi. Ca-n vremurile bune, cînd ea nu era politician şi eu nu ştiam că voi ajunge să-l admir scurtă perioadă de timp pe Băsescu, şi el m-a dezamăgit, şi să devin irascibil mai ceva ca taurii la culoarea roşie care-mi plăcea atât de mult până mai ieri. Dar n-a fost să fie, tot de javre am avut parte, de această dată cu două picioare, nu dau indicii că s-ar putea să le ştiţi, care încercau să-mi ia pâinea de la gură, adică să ducă în derizoriu însăşi ideea de presă liberă, atât cât poate fi în condiţiile în care conştiinţa trece din ce în ce mai des prin stomac.

Nu m-am lăsat, m-am trezit, oricum era dimineaţă, şi după ritualul preparării cafelei, am dat drumul la ştiri, să văd cine-l mai înjură pe preşedinte şi dacă pupincuriştii au rămas tot pe poziţii. Dezamăgit că repertoriul era acelaşi, mi-am trasat programul pe ziua în curs, aducîndu-mi aminte de la ce am pornit şi căutând în continuare o explicaţie logică printre atâtea vise.

Probabil n-o să aflu niciodată de ce nu visează idioţii, dar un lucru e cert. Nimeni nu are voie să ne fure visele, cu atât mai puţin ei, pentru care fiecare mişcare e doar un automatism bine calculat cu multiple variante şi variabile, astfel încât să nu aibă nici o surpriză pe traseu. Or, tocmai ăsta e farmecul vieţii, dacă mă înţelegeţi, şi voi continua să visez, poate cine ştie, într-o zi voi descoperi adevărul, chiar şi aici, la Viaţa Buzăului.

Adrian BÎSCĂ

Publicat de: Editat de: