Publicat la: 31.10.2014. 20:43 / 4.235 views

VIAŢA BUZĂULUI, DE SÂMBĂTĂ LA CHIOŞCURI. 20 DE PAGINI CU INFORMAŢII DE INTERES LOCAL

Mâine apare o nouă ediţie a săptămânalului Viaţa Buzăului. Cititorii de presă au la dispoziţie 20 de pagini, cu informaţii de interes local.

Viata BuzauluiAm ieşit din greva foamei de scârbă, se titrează pe prima pagină. Sunt cuvintele scriitorului şi publicistului George Lixandru. Aflaţi ce l-a determinat să intre în greva foamei şi de ce a decis să trăiască.

Moartea unui bărbat de 42 de ani, îngheţat pe un câmp lângă Costeşi, a ridicat semne de întrebare legate de reacţia autorităţilor după sesizarea dispariţiei. Rudele nu înţeleg de ce nu a fost găsit timp de patru zile, deşi poliţiştii susţin că l-au căutat.

Buzoienii racordaţi la RAM află ce trebuie să facă pentru a nu mai aştepta să ajungă apa caldă la robinetele lor.

Sub titlul Atenţie, se dărâmă, sunt prezentate monumentele istorice ale judeţului, lăsate în paragină.

La Buzău a fost înfiinţată în premieră o bibliotecă sanitară, iar elevii din anii terminali primesc meditaţii gratuite în şcoală. Pentru cei care deja se gândesc la facultate, foşti şi actuali hasdeieni încearcă să răspundă la întrebarea Studiile în străinătate, o alternativă?

Un buzoian şi-a recuperat banii uitaţi în bancomat, graţie unui poliţist local. La polul opus, un altul arămas fără apartament, fraierit de concubină.

În această ediţie, aflaţi cum a intrat în colaps financiar o firmă a primăriei şi cât cheltuie municipalitatea pentru tablele interactive.

A fost din nou scandal în Consiliul Judeţean iar deschiderea clădirii Muzeului a căzut la vot, citiţi pe ultima pagină.

Dintre titluri, amintim „Directorii şcolilor, apreciaţi după rezultatele elevilor” (2) şi „100 lei în plus la salariu pentru angajaţii din sănătate”.

Viaţa Buzăului publică articole de medicină naturistă, anunţuri imobiliare şi locurile de muncă vacante.

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!