Publicat la: 31.08.2018. 16:58 / 944 views

VIAŢA BUZĂULUI APARE SÂMBĂTĂ. 20 DE PAGINI CU INFORMAŢII DE INTERES LOCAL

Mâine apare o nouă ediţie a săptămânalului Viaţa Buzăului. Cititorii de presă au la dispoziţie 20 de pagini, cu informaţii de interes local.

viata 1 sept„Este oficial! Trimitem 100.000 de euro în Soroca”, se titrează pe prima pagină. Iniţiativa Municipalităţii a trecut de votul consilierilor locali, chiar dacă opoziţia a contestat proiectul. Aflaţi care au fost argumentele celor care au votat împotrivă şi de ce primarul Toma consideră oportun acest ajutor financiar. 

Şedinţă cu scântei la Consiliul Judeţean. Aflaţi cum şi-au justificat votul consilierii ALDE.

În această ediţie citiţi despre modificările aduse de Trans Bus pe patru trasee de transport, de ce se întârzie asfaltarea pe Pompiliu Ştefu şi unde s-a înfiinţat o nouă zebră cu buton.

Chiriaşii de pe Cuza Vodă vor fi evacuaţi.

Skate-parcul şi amfiteatrul din Tineretului îşi schimbă înfăţişarea. Aflaţi cine realizează picturile din zona de agrement

Buzoienii sunt informaţi cum pot intra în dialog cu primarul municipiului.

Viaţa Buzăului prezintă cazul unei persoane în scaun cu rotile care nu poate obţine o rampă de acces în blocul unde trăieşte. Amănunte în articolul „Persoane cu dizabilităţi, umilite”.

Un cunoscut ciclist buzoian a stabilit un nou record într-o cursă de anduranţă. Aflaţi cum a parcurs peste 1400 de kilometri pe „Drumul Dunării”.

Ştirile din sport prezintă debutul bun în Liga a III-a al echipelor de fotbal buzoiene şi ce obiectiv îndrăzneţ şi-a stabilit Gloria.

Pentru prima dată, Buzăul este reprezentat pe prima scenă a handbalului masculin. Aflaţi cum abordează campionatul echipa cu cel mai mic buget, dar 100% românească. Citiţi şi ce probleme are echipa feminină de handbal, cu puţin înainte de debutul în Liga Florilor.

Pe ultima pagină aflaţi că a fost semnat contractul pentru reabilitarea Colegiului Eminescu.

Dintre titluri, amintim „Elevii meseriaşi au fost în tabără”, „Buzăul are un nou subprefect”,  „O mână întinsă copiilor nevoiaşi” şi „Rechizitele la control”

Viata Buzăului publică articole de medicină naturistă, programele TV, anunţuri imobiliare şi locurile de muncă vacante.

pagini 1 sept

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!