Publicat la: 05.11.2019. 19:06 / 387 views

SCHIMBĂRI ÎN TRAFICUL BUZOIAN. CAMIOANELE, PE LA ŢINTEŞTI

Circulaţia rutieră la intrarea în Buzău dinspre Brăila va suferi modificări importante, după închiderea podurilor de la Metalurgica, peste Şoseaua Brăilei şi peste calea ferată Buzău – Făurei. Mai este de aşteptat terminarea bretelei de la intersecţia DJ 203 D cu DJ 204 D, între Ţinteşti şi Maxenu. De aici începe ruta ocolitoare.

traficMuncitorii de la Urbis sunt acum pe teren şi realizează breteaua care este necesară pentru că, înainte, camioanele care circulau dinspre Ţinteşti aveau probleme în a vira dreapta către Buzău.

Traficul rutier, îndeosebi cel greu, care se făcea pe podul de la Metalurgica, între drumul naţional Brăila – Buzău şi Aleea Industriilor, va fi dirijat prin Ţinteşti – Maxenu – Gherăseni – Costeşti (cel spre Bucureşti) şi prin Ţinteşti – Şoseaua Constanţei – Şoseaua Bucureşti – Spătaru – Hanul lui Ţintă (cel spre Ploieşti şi Braşov).

Refacerea podurilor de la Metalurgica a fost atribuită firmei Troia Premium Construct, cea care lucrează acum la podul de la Marghiloman. Peste podul de la Marghiloman s-a turnat lunea trecută placa de beton. Urmează hidroizolaţia şi turnarea asfaltului, astfel că în trei săptămâni va fi redeschis circulaţiei rutiere. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!