Habib Habibou a făcut Steaua și Gloria Buzău de rîs: „Gigi Becali a cumpărat adversarii. Nici nu se osteneau să fugă”

Habib Habibou a făcut Steaua și Gloria Buzău de rîs: „Gigi Becali a cumpărat adversarii. Nici nu se osteneau să fugă”

Habib Habibou a fost vreme de o jumătate de an atacant la Steaua. Ce a reținut el special din acea perioadă ? Două lucruri. Pe de o parte că patronul echipei, Gigi Becali, are palat poleit cu aur, pe de alta că a jucat în cel mai ciudat meci din carieră. Meciul respectiv a fost cu Gloria Buzău, 5-0 în Ghencea, ultima etapă a campionatului. „În România am jucat în cel mai bizar meci din cariera mea, înainte să-mi dau seama că Gigi Becali cumpărase echipa adversă. Adversarii noştri nici măcar nu se osteneau să fugă. Ratau toate pasele. Ceva demenţial! Până şi suporterii noştri ne-au huiduit când am câştigat cu 5-0” a declarat recent atacantul african într-un ziar belgian. Habibou are într-adevăr dreptate. Meciul respectiv a fost o rușine pentru fotbalul românesc, pentru Steaua și Gloria Buzău. Înaintea meciului, Gigi Becali a intrat în vestiarul Gloriei și i-a amenințat pe jucătorii Gloriei că o vor păți rău dacă vor îndrăzni să atace poarta adversă. Astfel că glorioșii au intrat pe teren să facă figurație, iar meciul a fost o parodie. Gigi Becali a suflat și-n iaurt, după ce în tur Steaua a remizat 1-1 după celebrul gol al lui Bunică.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și