Publicat la: 09.03.2017. 18:21 / 1.016 views

AU SOSIT BILETELE DE TRATAMENT. APROAPE 2.300 DE LOCURI REPARTIZATE PENTRU BUZĂU

După o întârziere cauzată de aprobarea tardivă a bugetului de stat, săptămâna aceasta au fost repartizate, în sfârşit, bilete de tratament la nivelul Casei Judeţene de Pensii. Într-o primă fază sunt disponibile locuri în unităţile balneare aflate sub tutela statului, mai puţin în staţiunile de pe litoral.

bilete tratamentPentru Casa Judeţeană de Pensii Buzău au fost alocate peste 2.300 de bilete, urmând ca numărul să fie suplimentat prin contractele ce vor fi semnate cu operatorii privaţi.

Casa de Pensii Buzău a primit cereri încă de la începutul anului, când nu erau disponibile bilete de tratament. În aceste zile, numărul solicitanţilor este din ce în ce mai mare.

Cele mai multe locuri distribuite, peste 1.700, sunt pentru Staţiunea Sărata Monteoru. Bilete mai pot fi accesate pentru Covasna, Amara, Olăneşti, Buziaş şi Pucioasa. Criteriile de acordare au rămas aceleaşi.

Cele aproape 2.300 de bilete de tratament sunt distribuite în 18 serii a câte 16 zile fiecare, iar primul sejur este programat chiar în acest week-end. Un beneficiar achită 50% din pensia brută pentru a merge într-o staţiune balneară. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!