Publicat la: 12.10.2017. 18:10 / 196 views

VIOARĂ PIERDE PROCESUL LA TAS. FORUL MONDIAL DĂ DREPTATE FEDERAŢIEI ROMÂNE DE FOTBAL

Fostul antrenor al Gloriei, Ion Viorel, pierde încă o luptă, în dosarul blaturilor. Tribunalul de Arbitraj Sportiv a validat, încă o dată, hotărârea comisiilor de disciplina ale FRF, astfel că tehnicianul rămâne suspendat până în 2018.

vioaraNu şi-a găsit dreptatea nici la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Forul de la Lausanne a dat dreptate Federaţiei Române de Fotbal, în dosarul transferurilor. FRF sancţionase mai mulţi jucători dar şi pe tehnicienii Gloriei, Ion Viorel, Romică Bunică şi Marian Roşu, cu pedepse record, de până la doi ani de suspendare şi două miliarde de lei vechi amendă. În comunicatul remis de TAS, apelul formulat de Ion Viorel împotriva deciziei de suspendare, impusă de Comisia de Recurs a FRF, este respins. Astfel, Tribunalul de Arbitraj Sportiv menţine ca validă decizia luată de forul de specialitate român. Ion Viorel a fost sancţionat cu măsura interzicerii oricărei activităţi legate de fotbal timp de doi ani şi o penalitate sportivă de 2 miliarde de lei vechi. Tehnicianul buzoian îşi va putea relua activitatea în luna mai a anului viitor.

În cazul de faţă, FRF a fost reprezentată la Lausanne de Adrian Stîngaciu, managerul Departamentului Juridic al FRF, şi de avocatul Paul Ciucur. De asemenea, federaţia a beneficiat şi de sprijinul tehnic al companiei Sport Radar. (Andrei Solomon)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>