VIAŢA BUZĂULUI – O NOUĂ EDIŢIE!
Sâmbătă apare o nouă ediţie a săptămânalului Viaţa Buzăului. Cititorii de presă au la dispoziţie informaţii de interes local, articole de medicină naturistă, programe TV, anunţuri imobiliare şi locurile de muncă vacante.
„Blocajul biletelor de tratament”, se titrează pe prima pagină. Pandemia a condus la o situație fără precedent la Casa de Pensii. Cererile continuă să vină, dar nu se știe când vor putea fi onorate.
În sfârșit, una dintre cele mai ciuruite străzi intră în reabilitare. Aflați când încep lucrările pe Horticolei. În aceste zile își schimbă radical aspectul străzile din zona Palatului și Podul de la Marghiloman
A fost semnat contractul care va aduce milioane de euro pentru trei artere din Buzău.
Cititorii sunt informați că începe deratizarea și dezinsecția în municipiu. La UPU au apărut și primele cazuri de buzoieni mușcați de căpușe.
„Cruciada gunoaielor” se va purta cu arme moderne. Citiți cum vor fi depistați cei care aruncă deșeuri la întâmplare.
În această ediție, citiți experiențe din pandemie. Aflați cum a ajuns Buzăul să aibă un aparat de testare pentru coronavirus și cum a fost răsplătit de Crucea Roșie unul dintre cei mai activi voluntari.
Recent, Spitalul Județean a primit donații importante. Aflați cine sunt cei care au venit în sprijinul pacienților.
Fotbalul mic se întoarce. Microbiștii află ce se întâmplă cu competiția județeană. În pagina rezervată sportului, găsiți și ultimele achiziții ale echipelor de handbal ale orașului.
Pe ultima pagină, citiți reportajul „Viitori ași ai aerului”.
O stire venită la închiderea ediției anunță încă o explozie de cazuri de coronavirus la Buzău.