Publicat la: 23.01.2020. 18:33 / 862 views

VIAŢA BUZĂULUI – O NOUĂ EDIŢIE!

Mâine apare o nouă ediţie a săptămânalului Viaţa Buzăului. Cititorii de presă au la dispoziţie informaţii de interes local, articole de medicină naturistă, programe TV, anunţuri imobiliare şi locurile de muncă vacante.

viata25 ian„Focare de gripă”, se titrează pe prima pagină. Autorităţile din sănătatea publică sunt în alertă după ce tot mai mulţi buzoieni au ajuns la spital, iar testele rapide au indicat virusuri gripale. Apoi, de la laboratoarele din Capitală au început să sosească confirmări. Cei mai afectaţi sunt copiii. Aflaţi ce măsuri trebuie să ia şcolile şi ce restricţii de vizitare sunt în spital.

Sărata Monteoru s-ar putea desprinde de Primăria Merei. Citiţi ce a declarat preşedintele Consiliului Judeţean despre şansele de dezvoltare ale staţiunii emblemă a judeţului. Replica primarului comunei nu a întârziat!

Buzoienii sunt informaţi ce schimbări se pregătesc în traficul din zona Obor – Arhiepiscopie şi ce parcări vor fi modernizate în acest an.

Procesele sunt suspendate şi la Tribunalul Buzău. Magistraţii dar şi grefierii protestează pentru a-şi păstra pensiile de serviciu. Aflaţi ce cauze urgente se mai judecă, totuşi.

În această ediţie, citiţi ce licee preferă viitorii absolvenţi de gimnaziu, în timp ce planurile de şcolarizare pentru 2020 încearcă să-i determine pe tineri să aleagă învăţământul tehnic. Aflaţi care sunt argumentele autorităţilor.

Tarifele Companiei de Apă vor creşte din februarie. Aflaţi cine ar putea primi subvenţii pentru plata facturilor, de la Primărie.

Viaţa Buzăului publică un reportaj realizat într-un muzeu unic – Timpul Omului de la Mânzăleşti.

Sub genericul Simple note, citiţi articolul intitulat „Acasă la dacii liberi”.

Din sfera sportului, aflaţi că Gloria caută atacant, iar trei componente ale echipei de handbal au fost convocate la Naţională.

Pe ultima pagină, citiţi că elevii şi profesorii revin la Școala 6. Ordinul prin care se revine la situaţia de dinaintea comasării se loveşte de o problemă: unitatea de învăţământ nu este legată la reţeaua de termoficare.

Dintre titluri, amintim: „Buget mai mic la Consiliul Judeţean”, „Bilanţ negru pe şosele”,  „Fără culpă medicală, în cazul masacrului de la Săpoca”, „Dorel, mirosul de gaze şi panica” şi ”Interzis la Metalurgica”.

pagini 25 ian

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!