Publicat la: 22.03.2019. 18:34 / 501 views

VIAŢA BUZĂULUI – O NOUĂ EDIŢIE!

Sâmbătă apare o nouă ediţie a săptămânalului Viaţa Buzăului. Cititorii de presă au la dispoziţie informaţii de interes local, articole de medicină naturistă, programe TV, anunţuri imobiliare şi locurile de muncă vacante.

viata 23 martie„Cămăruţă de viceprimar”, se titrează pe prima pagină. Aflaţi cum arată biroul în care a fost mutat viceprimarul Neder, după conflictul cu edilul-şef.

„Debranşare forţată de la RAM”. Un subiect care nelinişteşte sute de buzoieni, obligaţi să găsească rapid o sursă alternativă pentru a-şi asigura cel puţin apa caldă. Citiţi argumentele directorului RAM şi ale primarului Toma, despre necesitatea unei astfel de măsuri.

Buzoienii sunt îndemnaţi de autorităţile locale să se implice în curăţenia de primăvară. Aflaţi unde se asfaltează în aceste zile.

„Cele două turnuri de apă din Crâng vor deveni muzeu”. Citiţi ce planuri mai au edilii cu primele castele de apă ale oraşului.

În această ediţie, aflaţi cum se antrenează mascaţii, Compania de Apă se mută la hotel, iar colectarea selectivă rămâne o problemă la blocuri.

În articolul „O buzoiancă autentică”, citiţi despre întâlnirea comandantului Spitalului Militar cu liceenii. Generalul Florentina Ioniţă-Radu se declară mândră că este buzoiancă.

În pagina rezervată sportului, aflaţi cum au evoluat în ultimele etape echipele buzoiene de fotbal şi rugby.

Pe ultima pagină, aflaţi ce măsuri se iau pentru o siguranţă sporită în trafic şi când va avea loc Campionatul Naţional de semimarator, găzduit de oraşul nostru.

Dintre titluri, amintim: „O nouă performanţă a elevilor de la Şcoala 11, la un concurs de robotică”, „Învăţământul dual, o prioritate” şi „Condiţii de licenţiere severe la Liga a IV-a”.

pagini 23 martie

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>