Publicat la: 25.05.2017. 17:40 / 1.052 views

VERNISAJ ADOLESCENTIN. ELEVII LICEULUI DE ARTĂ EXPUN LA PRIMĂRIE

Lucrările de diplomă ale absolvenţilor Liceului de Artă „Margareta Sterian” pot fi admirate, zilele acestea, pe holurile Palatului Comunal. Proiectele adolescenţilor, elevi la secţiile de arte plastice şi arhitectură, reprezintă munca acestora din ultimul an. Edilii au decis ca la fiecare sfârşit de an școlar, proiectele elevilor să fie găzduite în clădirea municipalităţii.

expo palat 1Fie că este vorba de pictură, sculptură sau proiecte arhitectonice, lucrările de diplomă ale absolvenţilor de la Liceul de Artă „Margareta Sterian” sunt găzduite, zilele acestea, în Palatul Comunal.

Vernisajul inedit înglobează munca de un an a tinerilor artişti. Expozanţii au fost încântaţi de ideea de a expune în clădirea simbol al oraşului, simţindu-se, poate, pentru prima dată artişti.

Lucrările expuse sunt şi rodul contribuţiei de un an a dascălilor, cei care i-au ghidat pe adolescenţi.

Municipalitatea a luat decizia de a da o notă perenă acestui eveniment. Astfel, la fiecare sfârşit de an şcolar, elevii din anul terminal îşi vor expune lucrările de diplomă în Palatul Comunal. A contat şi faptul că expoziţia a fost vizitată de peste 1.500 de buzoieni, cu ocazia Nopţii Muzeelor.

În cadrul vernisajului expun elevi ai secţiilor de grafică – coordonaţi de profesor Steluţa Ştefaniu, sculptură – coordonator profesor Ciprian Dominoschi şi arhitectură, secţie coordonată de prof. Gabriela Balaş. (Andrei Solomon)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>