Publicat la: 13.11.2019. 19:21 / 479 views

USTUROIUL DE RÂMNICU SĂRAT, O DELICATESĂ. VA FI TOT MAI DES ÎNTÂLNIT ÎN MAGAZINE

Usturoiul de Râmnicu Sărat, despre care se știe că are cea mai intensă aromă, își va face din ce în ce mai mult loc pe tarabele piețelor din țară dar și în supermarketurile invadate acum de produsele din import. Nu arată la fel de bine ca usturoiul din Spania sau China, însă gospodinele știu foarte bine cât de mult diferă la gust și iuțime. Cultivatorii de usturoi din Râmnicelu, județul Buzău, se vor asocia în următoarea perioadă și vor livra usturoiul românesc în marile lanțuri de magazine.

usturoi 8 usturoi 2

Usturoiul de Râmnicu Sărat este o raritate chiar și în piețele din zona Buzăului iar clienții care doresc produse autohtone trebuie să cunoască diferențele dintre soiurile românești și cele produse afară, în sistem intensiv.

Dacă în prezent găsirea usturoiului românesc ține doar de noroc, în curând vom avea garanția că la tarabe sau în rafturile supermarketurilor găsim usturoi de la noi. Buzoianul Valentin Jecu produce la Râmnicelu usturoi dintr-o populație locală, foarte gustos și aromat. În ultimii trei ani a recoltat usturoi doar pentru a mări lotul de semințele, iar acum a început să producă și pentru vânzare.
Din primăvara anului, Valentin Jecu va înființa o cooperativă care va putea asigura necesarul de usturoi românesc în marile supermarketuri din țară. Intenția producătorilor buzoieni este de a elimina din piețe usturoiul din China, care în afară de aspect nu are nicio altă calitate.

Fermierii buzoieni care se pregătesc să detroneze usturoiul de import primesc ajutor de la specialiștii stațiunii de cercetare legumicolă Buzău. Aceștia au selectat usturoiul românesc din populațiile locale și urmează să-l omologheze pentru a-i oferi protecție.

Fermierii mai au de înfruntat și samsarii de usturoi care amestecă marfa locală cu cea adusă din străinătate și o vând ca fiind produs local, evident la prețuri mai mari. Un kilogram de usturoi de Râmnicu Sărat costă 20 de lei, de două ori mai mult decât cel din China sau Spania. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!