TÂRGUL COLECŢIONARILOR. MUZEUL FACE APEL CĂTRE COLECŢIONARII BUZOIENI

TÂRGUL COLECŢIONARILOR. MUZEUL FACE APEL CĂTRE COLECŢIONARII BUZOIENI

La începutul lunii iulie, Muzeul Judeţean intenţionează să organizeze o întâlnire cu colecţionarii buzoieni. Se doreşte amenajarea de expoziţii temporare, dar şi un târg al colecţionarilor în curtea instituţiei. Muzeul deţine deja expoziţii formate în jurul unor donaţii de colecţii particulare.      

muzeu telefoaneDin seria de manifestări dedicate Anului Internaţional al Patrimoniului Cultural, face parte şi iniţiativa Muzeului Judeţean Buzău de a reînvia un vechi obicei.

Muzeul deţine deja expoziţii permanente formate din donaţii de la colecţionarii privaţi.

Printre acestea pot fi enumerate colecţia de artă Marieta şi Bucur Chiriac precum şi colecţia de telefoane, cea mai mare de acest fel din ţară.

Anul acesta, o altă expoziţie temporară, cu obiecte provenite dintr-o colecţie particulară, a stârnit un interes deosebit publicului şi a avut ecouri şi peste hotare.

Muzeul Judeţean a lansat o invitaţie către toţi colecţionarii buzoieni pentru data de 9 iulie, la ora 10.30, la sediul instituţiei, pentru a pune la punct protocolul unei colaborări permanente. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea interesa si