Publicat la: 04.01.2021. 19:27 / 404 views

START ȘI LA BUZĂU! DR. BOGDAN MICU, PRIMUL VACCINAT ANTI-COVID

Azi dimineață, s-a dat startul campaniei de vaccinare anti-COVID și la Buzău, iar primul cadru medical beneficiar a fost doctorul infecționist Bogdan Micu, șeful secției de Boli Infecțioase de la Spitalul Județean de Urgență Buzău. După ce a trecut de triajul epidemiologic, tânărul medic a fost vaccinat în centrul special amenajat la etajul I al celei mai mari unități sanitare din județ. De la începutul pandemiei, doctorul Bogdan Micu a tratat sute de pacienți ajunși la secția pe care o coordonează, iar experiențele trăite până acum i-au fost imbold pentru a se imuniza împotriva COVID.

vaccinare 1 vaccinat 2

În ciuda riscului foarte mare la care a fost expus, medicul Bogdan Micu nu a fost infectat cu noul coronavirus, având acum încredere că vaccinarea îi va conferi o protecție și mai mare în fața temutului virus.

Al doilea cadru medical vaccinat în centrul de la Spitalului Județean a fost nefrologul Iulian Coliof, primul medic buzoian infectat cu SARS-COV2.

Doctorul Coliof nu a avut nicio reținere în a se imuniza, având deplină încredere în specialiștii care au identificat un vaccin anti-COVID.

Al treilea beneficiar al unei doze de vaccin anti-COVID a fost tânărul medic ginecolog Denis Țurcanu, de la Maternitatea Buzău.

În această săptămână, la Spitalul Județean de Urgență, urmează să fie vaccinate peste 300 de cadre medicale.

La administrarea primului vaccin anti-COVID de la Buzău a asistat și coordonatorul campaniei de la nivelul județului, subprefectul Adina Moiseanu. În județ, pentru prima etapă de imunizare mai sunt amenajate patru centre în unități spitalicești.

În timp ce primele cadre medicale erau vaccinate în centrul din Spitalul Județean, în fața ambulatoriului de specialitate zeci de pacienți își așteptau rândul la cabinete.

Populația fără risc ridicat în fața noului coronavirus urmează să se vaccineze în a treia etapă a campaniei naționale. (Mihai Bunăziua)

Link video

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!