Publicat la: 20.11.2020. 19:21 / 724 views

STADIONUL DE ATLETISM VA AVEA ȘI PARCARE. TERENUL FUSESE CONCESIONAT PE 49 DE ANI

Primăria Buzău a demarat acțiunea prin care va recupera parcarea de la stadionul de atletism. Terenul respectiv fusese dat în concesiune de vechea administrație locală unui afacerist local, însă contractul va fi anulat în următoarea ședință de Consiliul Local Municipal.

intrare stadion parcare stadion 3

Așa cum este normal, stadionul de atletism va avea și o parcare pe care se vor putea construi vestiare și grupuri sanitare. Vestea a dat-o viceprimarul Ionuț Apostu, care a explicat și din ce motiv nu s-a putut ocupa până acum de terenul respectiv.

Contractul de concesiune, ai căror termeni se pare că nu au fost respectați de omul de afaceri, va fi anulat, iar terenul va putea reveni municipalității.

Până în această toamnă, terenul respectiv era folosit drept parcare de către patronul patinoarului, aflat în imediata vecinătate. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!