Publicat la: 10.10.2018. 18:16 / 200 views

SOLICITĂRI ALE LOCALNICILOR DIN CERNĂTEŞTI. VOR CA AUTOBUZUL NR. 2 SĂ AJUNGĂ PÂNĂ LA FULGA

Cu toţii locuiesc în aceeaşi comună, însă unii sunt mulţumiţi, iar alţii total nemulţumiţi. Este starea localnicilor din Cernăteşti care, iniţial, s-au bucurat când au auzit că linia autobuzului 2 va ajunge până la ei. Bucuria a fost însă de scurtă durată, până când au aflat că mijlocul de transport nu va străbate toată comuna. Acum oamenii cer ca traseul să fie prelungit până la Fulga, pentru ca toţi localnicii să poată beneficia de transport civilizat.

autobuz ruralCirculă din 15 în 15 minute, condiţiile sunt decente, starea tehnică bună şi foarte bună şi te lasă chiar în centrul oraşului. Este vorba despre autobuzele de pe traseul 2 care ajung doar până la intrarea în comuna Cernăteşti, însă localnicii ar vrea să poată beneficia de acest transport civilizat şi mai sus, în Aldeni şi Fulga.

Cetăţenii din satele mai îndepărtate de centrul comunei Cernăteşti cer şi ei ca linia autobuzului 2 să se prelungească până la Fulga. Prelungirea traseului ar fi în primul rând în beneficiul navetiştilor şi al elevilor de liceu.

Mai mult decât atât, spun oamenii, în acest fel s-ar bucura de un transport civilizat şi autobuzele ar veni la timp, spre deosebire de situaţia înregistrată în acest moment.

Decizia de prelungire a traseului autobuzului 2 până la Fulga nu poate fi luată decât de conducerea TransBus dar numai după o consultare prealabilă a membrilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ADI Buzău 2008. (Mirela Copariu)

traseul 2

Exista 1 Comentariu
Ce spun vizitatorii:
  1. vasile spune:

    este necesara introducerea autobuzului nr 2 pana la fulga ,sunt oameni care fac naveta merg la munca,elevi care fac naveta la randul lor la buzau,in plus microbuzele si autobuzele care ajung in zona de munte arata rau de tot

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>