Publicat la: 20.11.2017. 19:12 / 784 views

SE VEDE PROMOVAREA. SCM BUZĂU, LIDERUL DIVIZIEI A LA HANDBAL

Încă un derby câştigat de SCM Gloria. Sâmbătă, în Sala Sporturilor Romeo Iamandi, handbalistele buzoiene s-au impus clar în faţa HCF Piatra Neamţ, o grupare ce părea a fi, după poziţia din clasament, un adversar redutabil. Fetele lui Romeo Ilie şi-au respectat statutul de favorite şi s-au impus clar cu 35 la 24.

gloria handbalisteHCF Piatra Neamţ nu era luată în calculele promovării, cel puţin la începutul sezonului.Totuşi, rezultatele bune obţinute de moldovence până acum reprezentau un semnal de alarmă pentru orice tehnician din Divizia A. Doar primele minute ale partidei de sâmbătă au stat sub semnul echilibrului, pentru ca apoi oaspetele să cedeze în faţa iureşului buzoiencelor. La pauză, Gloria a intrat la vestiare cu un avantaj consistent, 16 la 7. A doua repriză s-a desfăşurat după acelaşi scenariu, un adevărat galop de sănătate pentru gazde. La final, tabela a arătat un concludent 35 la 24, iar SCM Gloria a trecut pe primul loc al diviziei A. Pentru Buzău, cele mai multe goluri au fost reuşite de Horjea – 11,  Lipan – 8 şi Tabarcea – 7.

SCM Gloria mai are de disputat trei partide în tur. Următorul meci, în deplasare la Iaşi, pare o formalitate, întrucât lipsa de experienţă a junioarelor din Moldova nu poate pune probleme unei trupe rodate, precum cea a lui Romeo Ilie. Urmează un meci acasă cu  Danubius Călăraşi şi o deplasare în a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie, la Tulcea.

După victoria de sâmbătă, SCM Gloria urcă pe primul loc al Diviziei A, cu 33 de puncte, 3 mai multe decât ocupanta locului 2, Neptun Constanţa.  (Andrei Solomon)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!