SE SCUMPEŞTE GUNOIUL. APROAPE 15 LEI/PERSOANĂ, DIN IANUARIE 2020
Din ianuarie se scumpeşte gunoiul în municipiul Buzău. De la 12.60 lei, tariful va ajunge la 14.93 de lei de persoană. Majorarea de preţ este propusă de societatea de salubritate, care invocă scumpirea unei taxe de mediu şi creşterea salariului minim pe economie.
Săptămâna aceasta, Primăria a lansat în dezbatere publică proiectul privind modificarea tarifelor pentru serviciul public de salubritate. Despre propunerea de scumpire a avertizat chiar conducerea RER, la ultima şedinţă a Consiliului Local Municipal.
Pentru majorarea tarifelor mai sunt invocate scumpirea preţului la fabricile de ciment pentru componenta din sortarea deşeurilor menajere, dar şi majorarea salariului minim pe economie.
Potrivit proiectului care va fi supus dezbaterii şi votului în miniparlamentul local, de la 1 ianuarie, preţul pe persoană va fi majorat de la 12.60 la 14.93 lei, ceea ce înseamnă o scumpire cu aproape 20%. (Mihai Bunăziua)