Publicat la: 08.11.2017. 19:17 / 89 views

SĂPTĂMÂNA TEATRULUI TÂNĂR. A V-A EDIŢIE A PROIECTULUI CONCEPUT DE GINA CHIVULESCU

Săptămâna Teatrului Tânăr se va desfăşura în sala „Paul Ioachim” a Teatrului George Ciprian între 11 şi 17 noiembrie. Spectacolele au fost atent selecţionate, acoperind o gamă largă de gusturi teatrale, de la spectacole de coregrafie, la spectacole muzicale şi nu numai. Şi copiii vor putea participa la două reprezentaţii dedicate lor.

teatrul tanarCâştigătoarea concursului pentru postul de director al Teatrului George Ciprian, Gina Chivulescu, este bucuroasă că poate continua proiectele începute în anii anteriori.

Unul dintre proiectele iniţiate de Gina Chivulescu, in perioada in care a condus Teatrul ca director interimar, este „Săptămâna Teatrului Tânăr”.

Spectacolele au fost selecţionate în aşa fel, încât să mulţumească gusturile spectatorilor buzoieni, recunoscuţi ca mari iubitori de teatru.

În afara celor două spectacole pentru copiii, în Săptămâna Teatrului Tânăr vor mai putea fi vizionate alte şapte reprezentaţii.

Biletele sunt pe măsura oricărui buzunar: 25 de lei preţul întreg şi 15 lei pentru biletele cu reducere. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>