Publicat la: 18.12.2020. 19:21 / 474 views

REPREZENTARE LA NIVEL NAȚIONAL. CONSTANTIN TOMA, PREȘEDINTE EXECUTIV AL ASOCIAŢIEI MUNICIPIILOR DIN ROMÂNIA

În perioada 16-17 decembrie, a avut loc Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, municipiile membre ale AMR alegând noua structură de conducere pentru următorii 4 ani, 2020 – 2024. Emil Boc primarul municipiului Cluj Napoca este noul Președinte, iar marea surpriză este votul acordat primarului municipiului Buzău. Astfel, Constantin Toma a fost ales președinte executiv al Asociației.

toma stand upÎn premieră, aseară, în cadrul emisiunii D-ale Buzoianului, primarul Constantin Toma a dezvăluit rezultatul alegerilor ce au avut loc în cadrul Adunarii Generale a Asociației Municipiilor din România. Astfel, în urma votului, edilul buzoian a devenit al doilea om în cadrul Asociației Municipiilor din România, pe postul de președinte executiv, după Emil Boc.

Poziția pe care o ocupă acum primarul Constantin Toma va face ca Buzăul să aibă mai multă vizibiitate.

În cadrul structurii comitetului director al Asociației Municipiilor din România, după Constantin Toma, prim-vicepreședinți sunt primarii municipiilor Suceava și Galați. (Mirela Copariu)

 > > > > > > VIDEO < < < < < <

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!