Publicat la: 29.11.2019. 19:15 / 438 views

REABILITAREA BLOCULUI OPERATOR VA FI RELUATĂ. NU S-A OFERIT O DATĂ CERTĂ

Reabilitarea blocului operator al Spitalului Judeţean Buzău a început încă din vara anului trecut, însă lucrările s-au blocat din cauza unor pretenţii pe care firma care a câştigat licitaţia le-a emis. Problema reabilitării blocul operator şi-a găsit soluţia şi acestea vor fi reluate dar nu s-a dat încă o dată anume de începere a lucrărilor.

bloc operatorInvestiţia iniţială pentru reabilitarea blocului operator al Spitalului Judeţean Buzău a fost de 13,5 milioane de euro, ulterior firma cerând încă 50% din valoarea contractului, cerinţă refuzată de Consiliul Judeţean. În urma refuzului, societatea a oprit orice lucrare. Blocajele acestor tipuri de lucrări, chiar şi la nivel naţional, au intervenit din cauza preţurilor pe care poate unii constructori le solicitau, în urma unor actualizări necesare, ele depăşind preţul avizat în caietul de sarcini şi stabilit în cadrul licitaţiilor.

Deşi problema reabilitării blocul operator şi-a găsit soluţia şi acestea vor fi reluate, nu s-a dat încă o dată anume de începere a lucrărilor.Oprirea lucrărilor nu a presupus pierderea finanţării.

Reabilitarea va fi dusă la bun sfârşit, iar lucrările vor începe cât de curând, spun reprezentanţii Consiliului Judeţean Buzău. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!