RATA ŞOMAJULUI, NIVEL RECORD. CEL MAI MARE PROCENT DIN ULTIMII 9 ANI

RATA ŞOMAJULUI, NIVEL RECORD. CEL MAI MARE PROCENT DIN ULTIMII 9 ANI

Rata şomajului la nivelul judeţului a ajuns la cea mai mare valoare din ultimii 9 ani. Cu peste 18.600 de persoane aflate în evidenţele autorităţilor, Buzăul se află pe un loc fruntaş pe ţară. Oficialii Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă au găsit câteva explicaţii pentru această situaţie: numărul mare de cetăţeni cu venit minim garantat, dar şi al absolvenţilor de liceu intraţi în şomaj.

tociuÎn luna iulie, la Buzău, a fost înregistrată o rată a şomajului alarmantă, de 9,81%, cifră care nu s-a mai regăsit în statisticile autorităţilor în ultimii 9 ani. Responsabilii AJOFM susţin că procentul a fost cauzat atât de numărul mare beneficiari ai venitului minim garantat, cât şi de avalanşa de absolvenţi de liceu care au solicitat indemnizaţie.

Cu toate că fenomenul cunoaşte un vârf istoric la Buzău, în luna iulie au fost angajate aproape 800 de persoane, lucru care a făcut ca rata şomajului să nu ajungă la cote şi mai mari.

Conducerea Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Buzău estimează că rata şomajului se va menţine la un nivel ridicat şi în perioada următoare.

Potrivit oficialilor AJOFM Buzău, peste jumătate din numărul şomerilor înregistraţi în judeţul nostru reprezintă cetăţeni fără studii. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și