Publicat la: 28.09.2020. 18:29 / 211 views

PSD A OBŢINUT 16 MANDATE DE CONSILIERI LOCALI MUNICIPALI. PE LOCUL II ESTE PNL, CU 3 MANDATE

Consiliul Local al municipiului Buzău devine majoritar roșu. La alegerile din 27 septembrie, social democrații au obținut un scor istoric, astfel că, după rezultatele preliminare, 16 dintre cei 23 de aleși locali vor avea culoarea roșie.

depunere candidaturi PSD 2Concret, numărul mandatelor pentru PSD crește de la 11, câte a avut partidul  până acum, la 16. Iată lista viitorilor consilieri locali trimiși în miniparlamentul municipiului Buzău de PSD: 1. Ionuț Apostu, Oana Georghiu, Oana Matache, Mădălina Munteanu, Laurențiu Țepeluș, Teodor Cojocaru, Cristinel Dobre, Valentin Dragu, Aurel Gubandru, Florin Artene, Nicolae Șerban, George Vlad, Vasile Murguleț, Ștefan Țăndărescu, Bogdan Hudițoiu si Dumitru Gheorghe.

Victoria social democraților a fost obținută detașat față de ceilalți jucători politici care și-au trimis candidați în cursa pentru consiliul local. Astfel, prima numărătoare arată că PSD a obținut 23.087 de voturi din totalul celor exprimate. Asta înseamnă peste 61%, procent ce a adus partidului 16 mandate de consilier local, adică cu 5 mai multe ca la ultimele alegeri din 2016.

La o distanță considerabilă s-a clasat Partidul Național Liberal care a primit de la alegătorii prezenți la urne 5.204 de voturi, adică aproape de cinci ori mai puține decât PSD. Procentul  final al liberalilor pentru Consiliul Local a fost de aproape 14 %. Cu acest scor, liberalii pot trimite în miniparlamentul buzoian trei reprezentanți, adică după alegerile din 27 septembrie, au pierdut două mandate de consilier local.

Pe locul trei în opțiunile buzoienilor când vine vorba despre componența CLM Buzău este Alianța USR Plus care a obținut aproape jumătate din voturile adjudecate de liberali, respectiv 2.672, adică un procent de 7,12%. Pentru prima dată, Alianța USR Plus va avea doi reprezentanți în Consiliul Local al municipiului Buzău.

Un scor care le asigură două persoane în miniparlamentul local a obținut Partidul Mișcarea Populară după ce au avut 2.433 de voturi, adică un procent de 6,48%.

Astfel, până acum, Consiliul Local al municipiului Buzău arată astfel: 16 mandate – PSD (față de 11 în trecut), 3 mandate – PNL (față de 5 în trecut), 2 mandate – Alianța USR Plus și 2 mandate – PMP (la fel ca în vechiul consiliul local). (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!