Publicat la: 28.09.2017. 18:25 / 328 views

PROTEST LA AMBULANŢĂ. SINDICALIŞTII AU MANIFESTAT PENTRU DREPTURILE LOR

Astăzi au avut loc în toată ţara proteste ale salariaţilor din serviciile de Ambulanţă. Manifestările s-au desfăşurat la sediile unităţilor, după un orar prestabilit. Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa nu exclude o posibilă grevă generală în viitorul apropiat.

protest ambulanta 2Sirenele ambulanţelor din toată ţara au început astăzi să răsune fix la ora 11.00. Astfel, s-a dat startul unui protest coordonat, conform unui orar prestabilit, care a început cu intonarea imnului Ambulanţei.

Şi la Serviciul  de Ambulanţă Judeţean Buzău, salariaţii s-au adunat în curtea sediului pentru a-şi exprima nemulţumirea în legătură cu problemele din sistemul naţional de sănătate. Ei s-au alăturat astăzi colegilor din toată ţara, răspunzând în acest fel iniţiativei luate de conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa din România.

Deşi lipsa de personal este stringentă, nu a fost deblocat nici măcar un post până în prezent la SAJ Buzău.

Printre nemulţumirile angajaţilor se numără şi faptul că nu vor mai primi bonuri de masă şi că le vor fi tăiate o parte din sporuri, ceea ce le va diminua serios veniturile salariale. Totodată, ei se plâng că viaţa lor de zi cu zi a devenit extrem de incertă şi din cauza volumului mare de muncă, dar şi a dotărilor de la Ambulanţă, care nu au mai fost înnoite de multă vreme.

Ca şi la începutul protestului, atunci când manifestarea s-a încheiat, autospecialele de la Ambulanţa buzoiană au răsunat din nou.

Dacă doleanţele nu vor fi rezolvate, este foarte posibil ca sirenele salvărilor să se facă auzite şi în cadrul unei greve generale. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>