Publicat la: 06.04.2020. 18:17 / 871 views

PRIMUL PACIENT CU COVID-19, LA SPITALUL RM. SĂRAT. DIN 13 PACIENŢI BUZOIENI, 8 S-AU VINDECAT!

Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, unitate suport de COVID-19, a internat, ieri, primul pacient cu coronavirus. E vorba despre un bărbat preluat de la Spitalul Gârlaşi din Buzău şi căruia rezultatul testului i-a ieşit pozitiv. Astfel, la nivelul judeţului Buzău, numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 13. Vestea bună e că opt dintre pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

pacient coronavirus pacinet covid 19

Pacientul a fost transportat cu o autospecială SMURD, fără a fi dus în izoletă, procedura cu izoleta fiind aplicată doar la începutul perioadei de pandemie. 

„Este vorba despre un pacient adus de la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Buzău (n.r. Spitalul Gârlaşi). Bărbatul prezintă tuse seacă, făra a ridica probleme grave de sănătate. A fost internat pe secţia noastră de Infecţioase, izolat şi ţinut sub supraveghere. Era revenit din Germania şi a stat o perioadă într-un centru de carantină. E confirmat cu COVID-19. Am fost pregătiţi cu tot ce trebuie şi suntem pregătiţi, pentru moment, şi pentru alţi pacienţi.”, ne-a declarat, ieri seară, managerul Spitalului Municipal Rm. Sărat, juristul Adrian Danielescu.

Recent, Ministerul Sănătăţii a decis ca Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat să fie unitatea suport de COVID-19, la nivelul judeţului Buzău.

În aceste condiţii, numărul cazurilor confirmate până acum la nivelul judeţului nostru a ajuns la 13. Pe de altă parte, vin şi veşti bune în legătură cu evoluţia sănătăţii celor onfirmaţi. Autorităţile de la Prefectură au anunţat, astăzi, că opt dintre pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. (Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!