PREVENIREA ÎN ŞCOLI A CONSUMULUI DE DROGURI. NOI ÎNTÂLNIRI CU RESPONSABILII DIN INSTITUŢII

PREVENIREA ÎN ŞCOLI A CONSUMULUI DE DROGURI. NOI ÎNTÂLNIRI CU RESPONSABILII DIN INSTITUŢII

Profesorii buzoieni vor pune mai mult accent pe identificarea tinerilor care ar putea pica în capcana consumului de droguri. Reprezentanţii mai multor instituţii s-au întâlnit cu majoritatea consilierilor educativi din unităţile de învăţământ buzoiene. S-a discutat despre importanţa descoperirii şi apoi a sesizării cazurilor de elevi consumatori.

antidrog intalnireDecesul unui elev de liceu, urmat de o crimă comisă de un consumator de etnobotanice, precum şi numeroasele prezentări la UPU de la acest început de an au determinat autorităţile să ia măsuri suplimentare. Consilierii educativi din şcolile buzoiene au fost convocaţi la o şedinţă de informare, în cadrul căreia discuţiile au fost axate pe identificarea tinerilor care au un comportament diferit din cauza consumului de droguri.

Activităţile de prevenire ar trebui intensificate printr-o colaborare mai bună între instituţii. De asemenea, şi dascălii au un rol important în a identifica tinerii cu probleme de acest gen.

La întâlnire a participat şi medicul Adrian Zoican, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean, acolo unde, de la începutul anului, din ce în ce mai mulţi elevi au ajuns după ce au consumat etnobotanice.

Activităţile derulate în şcoli au şi sprijinul Consiliului Judeţean al Elevilor, for care a iniţiat, la rându-i, o campanie de sensibilizare. 

Numărul cazurilor de consum de etnobotanice în rândul tinerilor a crescut la început de an, motiv pentru care autorităţile s-au sesizat şi încearcă să intensifice activităţile de prevenire. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și