Poliţiştii locali au pus gând rău buzoienilor certaţi cu bunul simţ. Aceştia şi-au propus să îi determine pe tinerii şi adolescenţii care îşi petrec serile în jurul blocurilor sau în parcările din municipiu, să păstreze curăţenia, altfel riscă amenzi consistente. Aşa se face că alături de carnetul de amenzi, mătura şi făraşul au devenit nelipsite, iar tinerii amendaţi sunt nevoiţi să facă şi curăţenie acolo unde fac mizerie.
Poliţiştii locali nu se mai limitează la a-i amenda pe tinerii şi adolescenţii care fac mizerie în locurile în care îşi dau întâlnire cu prietenii, ci le cer să facă şi curăţenie, în speranţa că data viitoare nu vor mai face mizerie.
Aşa se face că de mai bine de un an pe lângă amenzile destul de consistente şi mustrarea de rigoare, tinerii buzoieni, de voie sau de nevoie, învaţă să facă şi curăţenie. Numai în week-endul ce s-a încheiat, poliţiştii locali au dat peste 40 de amenzi tinerilor care au uitat noţiunea bunului simţ.
Poliţiştii locali din Buzău au dat idei şi altor colegi din ţară. După modelul de la noi, poliţiştii locali din Alba şi Dâmboviţa au început să le ceară tinerilor să strângă mizeria produsă în urma întâlnirilor cu prietenii. (Mirela Copariu)