Publicat la: 03.11.2017. 19:15 / 725 views

POLIŢIŞTII LOCALI, CU OCHII PE CHIULANGII. ELEVI, GĂSIŢI ÎN BARURI ŞI PE STRĂZI

Poliţiştii locali continuă seria controalelor pentru depistarea elevilor care chiulesc de la ore şi îşi petrec timpul în baruri sau pe străzi. Numai ieri, în doar câteva ore au fost descoperiţi 24 de elevi în diferite locaţii, iar dintre ei, 9 erau plecaţi de la ore. Poliţiştii locali vor informa atât şcolile, cât şi părinţii elevilor găsiţi în alte părţi decât în bănci.

chiulÎn această săptămână, elevii din clasepe I-IV au fost în vacanţă. Acest lucru probabil că i-a determinat şi pe elevii de liceu să îşi ia câteva ore libere pe care le-au petrecut în cele mai nepotrivite locuri. Poliţiştii locali i-au descoperit în bariri, în spatele blocurilor sau chiar pe stradă.

Poliţiştii locali au anunţat că vor fi informaţi atât reprezentanţii şcolilor, cât şi părinţii elevilor depistaţi, cu privire la activităţile pe care aceştia le desfăşurau în timpul în care ar fi trebuit să frecventeze orele de curs. 

De rigorile legii nu vor scăpa nici administratorii localurilor care găzduiesc elevii în timpul în care ar trebui să fie prezenţi la ore. Poliţiştii locali dau asigurări că astfel de controale vor continua, iar în vizor se vor afla toate unităţile de învăţământ din municipiul Buzău. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!