Publicat la: 26.09.2018. 18:08 / 544 views

PLEDOARIE PENTRU PROGRES. CERCETAREA BUZOIANĂ TREBUIE MODERNIZATĂ

Cercetătorul buzoian Costel Vânătoru încearcă să-şi modernizeze laboratorul cu bani puţini. Şi spaţiile protejate în care sunt aplicate rezultatele cercetării de laborator ar trebui regândite şi reconstruite, dar fondurile alocate sunt ca şi inexistente. Chiar şi în aceste condiţii de lucru modeste, cercetătorii buzoieni au obţinut şi obţin în continuare rezultate notabile pe plan intern şi internaţional.      

statiune laboratorPrintre multiplele activităţi ale binecunoscutului cercetător buzoian Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură, se numără şi încercarea de a optimiza condiţiile de muncă.

În aşteptarea viitoarei Bănci de Gene ultramoderne, Vânătoru încearcă să-şi modernizeze pe cât se poate laboratorul, cu resurse minime.

Municipalitatea încearcă să sprijine dezvoltarea şi modernizarea cercetării ştiinţifice din oraşul nostru.

Din păcate, staţiunea este subordonată unei alte instituţii, la nivel naţional.

Modernizarea laboratoarelor din staţiune s-ar putea realiza şi cu ajutorul sponsorizărilor, dacă buzoienii cu dare de mână s-ar implica.

Chiar şi în lipsa unor condiţii moderne de lucru, cercetătorii de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură reuşesc să obţină rezultate de top, atât în ţară, cât şi pe plan extern.

Staţiunea are nevoie şi de spaţii protejate noi, unde să fie montate experienţele de laborator, pentru a putea ţine pasul cu lumea ştiinţifică din afară. Serele existente sunt construite cu 40 – 50 de ani în urmă, când condiţiile erau cu totul diferite faţă de vremurile actuale.

De peste 60 de ani, Staţiunea de Cercetare îşi desfăşoară activitatea fără întrerupere şi reuşeşte să scoată pe piaţă produse inedite şi, cel mai important, reuşeşte să păstreze mare parte din zestrea genetică specifică legumiculturii tradiţionale româneşti. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!